
Leziunea de menisc
Meniscul este un fibrocartilaj care amortizează și stabilizează articulația genunchiului. Cele doua meniscuri (meniscul intern și meniscul extern) pot fi lezate usor printr-o mișcare de rotație a genunchiului în timpul unui efort susținut.
Ca multe alte leziuni ale genunchiului, fractura de menisc poate fi dureroasă și debilitantă.
Gravitatea unei rupturi depinde de localizare și extensie. În cazuri mai grave, se poate asocia cu lezarea ligamentului încrucisat anterior sau a ligamentului colateral.
Ca simptome principale avem durerea, inflamarea, instabilitatea și blocarea genunchiului.
Dupa ce se discută simptomele și se verifică istoricul medical, medicul va examina genunchiul. Unul dintre principalele teste pentru leziunile de menisc este testul McMurray. Medicul va flexa genunchiul, apoi va face extensie cu rotație internă / externă. Acest lucru pune tensiune pe o ruptura de menisc provocând durere.
În funcție de gravitatea leziunii de menisc, care poate fi evaluată ecografic sau RMN, tratamentul presupune fizioterapie, infiltrații cu acid hialuronic, PRP, sau intervenție chirurgicală.
În cazul lipsei intervenției medicale, evoluția poate fi spre osteoartrită.
În cadrul Clinicii Visalia putem stabili originea durerii de genunchi pe baza ecografiei articulare și putem efectua toate măsurile non chirurgicale de tratament.